s.n. Teorie definitie/filozofie">filozofică a formei potrivit căreia un tot fiind constituit din structuri perfect integrate are caracteristici proprii care nu rezultă din elementele lui constitutive, iar întregul nu poate fi considerat simpla însumare a acestor elemente; configuraționism. [Pr.: ghe-ștal-] – Din fr. gestaltisme
s. (PSIH.) configuraționism, structuralism psihologic.
s. n. [pron. germ. ghe-ștal-]
s.n. Concepție psihologică și filozofică potrivit căreia fenomenele reprezintă structuri, configurații integrale, realități primordiale, ireductibile la o simplă însumare a elementelor componente; configuraționism, structuralism psihologic. [Pron. gheș-tal-, scris și gheștaltism. / < fr. gestaltisme, cf. germ. Gestalt – structură, formă].
[GHE-ȘTAL-] s. n. concepție psihologică potrivit căreia fenomenele psihice reprezintă structuri, configurații integrale, realități primordiale ireductibile la o simplă însumare a elementelor componente; configuraționism, structuralism (3). (< fr. gestaltisme)