Definitia culesei definitie DEX Online, dictionar roman

culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ♢ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ♢ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ♢ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culeséi, part. cules] – Lat. colligere.

vb. 1. v. recolta. 2. a rupe. (A ~ câteva flori.) 3. v. ridica. 4. v. aduna. 5. (TIPOGR.) a compune, a zețui. (~ materialal de tipărit.)

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés

tranz. 1) (legume, fructe, flori etc.) A strânge, rupând de pe tulpină sau de pe ramuri. ♢ ~ de pe drumuri (pe cineva) a scoate pe cineva dintr-o stare de mizerie, oferindu-i mijloace de trai. 2) fig. A obține în urma unui efort; a dobândi; a căpăta. ~ multe laude. 3) A aduce, din mai multe părți, punând laolaltă; a aduna; a strânge. ~ pietricele de pe malul mării. 4) tipogr. (texte) A pregăti pentru tipar, alegând caracterele tipografice și așezându-le în culegar; a zețui. /<lat. colligere

vb. – 1. A strînge (se spune mai ales despre acțiunea de a strînge rupînd, de ex. fructe sau flori). – 2. A aduna, a recolta. – 3. A strînge în snopi. – 4. A colecționa, a aduna. – 5. A strînge tot, a nu lăsa nimic. – 6. (În Trans.) A deduce, a ajunge la o concluzie. – 7. A zețui. – Mr. culeg, megl. culegu. Lat. collĭgĕre (Diez, I, 132; Pușcariu 436; Candrea-Dens., 430; REW 2048; DAR); cf. it. cogliere, prov. colhir, fr. cueillir, cat. cullir, sp. coger, port. colher. Cf. și alege. – Der. cules, s.n. (strînsul recoltei); culegător, s.m. (bărbat care adună recolta; zețar); culegătoreasă, s.f. (femeie care adună recolta); culegar (var. culegău), s.n. (instrument de metal în care zețarul aranjează literele). Din același cuvînt lat. provin, prin der. neologică din fr., colectă, s.f. și ceilalți der., cf. aici.