chirigii, s.m. 1. (Înv.) Cel care transporta cu căruța, în schimbul unei plăți, oameni sau mărfuri; cărăuș. 2. (Reg.) Chiriaș. – Din tc. kiracı.
s. cărăuș, căruțaș, (înv. și reg.) sechiraș. (Un ~ care cară lemne.)
s. v. chiriaș, locatar.
s. m., art. chirigíul; pl. chirigíi, art. chirigíii
m. înv. Persoană care se îndeletnicea cu cărăușia; cărăuș; căruțaș. /<turc. kiraci