arvúnă (arvúne),
s.f. –
Acont. – Var.
arvun, arvon, ar(ă)voană. Mr.
arăvoană,
arras propias nuptias. Gr. ἀρραβὼν (› lat.
arr(h)a(bo), de unde it.
arra, fr.
arrhes, sp.
arras); cf. ngr. ἀρραβῶνα „arvună” și „
promisiunea de
căsătorie” (Murnu 7). – Der.
arvuni, vb. (a
aconta; a se
angaja, a
obliga);
arvunitor, adj. (care dă arvună). Din
rom. a
trecut în rut.
arawona (Miklosich,
Wander., 12).