apoplexii, s.f. 1. Pierdere bruscă a cunoștinței și a sensibilității, cauzată de obicei de o hemoragie cerebrală; atac, dambla, ictus apoplectic. 2. Concentrare bruscă de sânge într-un organ. – Din fr. apoplexie, lat. apoplexia.
s. (MED.) ictus apoplectic, (pop.) atac, dambla, (înv. și reg.) cataroi, (reg.) șlag, (prin Transilv.) gută.
s. f., (sil. -ple-), art. apoplexía, g.-d. art. apoplexíei; pl. apoplexíi, art. apoplexíile
f. Stare patologică care constă în pierderea bruscă a cunoștinței, cauzată de o hemoragie cerebrală. [G.-D. apoplexiei; Sil. -po-ple-] /<fr. apoplexie, lat. apoplexia
s.f. – Atac cerebral, dambla. Ngr. ἀποπληξία (sec. XVII) și mai tîrziu din fr. apoplexie. – Der. (din fr.) apoplectic, adj.
apoplexii, s.f. Pierdere bruscă a cunoștinței și a posibilității de mișcare, datorată în special unei hemoragii cerebrale.
s.f. Suprimare subită a funcțiilor unui organ, a mișcării și a sensibilității, cauzată de o hemoragie cerebrală sau de astuparea unui vas capilar, fără ca respirația și circulația să fie întrerupte. [Gen. -iei. / < fr. apoplexie, cf. lat., gr. apoplexia].