, abstinenți, -te, s.m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis.
s. m., pl. abstinénți
și substantival Care se abține de la excese; care este cumpătat la mâncare, băutură și alte necesități. Om ~. [Sil. ab-sti-] /<fr. abstinent, lat. abstinens, ~ntis
abstinenți, -te, s.m. și f. Persoană care își impune anumite restricții. – Fr. abstinent (lat. lit. abstinens, -ntis).
s.m. și f. Om cumpătat, sobru la mâncare și mai ales la băutură; cel care se abține de la anumite plăceri, excese (mai ales sexuale). [Cf. fr. abstinent, lat. abstinens].
adj., s.m. f. (cel) care practică abstinența. (< fr. abstinent, lat. abstinens)
s. f., pl. abstinénte
, abstinențe, s.f. 1. Faptul de a-și impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc.; abstențiune. 2. (Ec. pol.; în sintagma) Teoria abstinenței = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat. – Din fr. abstinence, lat. abstinentia.
s. (livr.) abstențiune, continență.
s. f., g.-d. art. abstinénței; pl. abstinénțe
abstinențe, s.f. Faptul de a-și impune anumite restricții, abținerea de la excese. – Fr. abstinence (lat. lit. abstinentia).
s.f. Faptul de a-și impune anumite restricții; abținere de la anumite excese (mai ales sexuale). [Cf. fr. abstinence, lat. abstinentia].
s. f. abținere de la anumite băuturi, alimente etc; abstențiune. (< fr. abstinence, lat. abstinentia)