definiția Aaron definiție dex

Aaron

găsește rime pentru Aaron
Cuvinte apropiate: Aaron, aeron, akron, aron, baron, maron

AARON

(în „Vechiul Testament”), fratele mai mare a lui Moise. Lui. A. și urmașilor săi le-a fost încredințată preoția în Iudeea.

AARON

, Florian (1805-1887, n. sat Rod, jud. Sibiu), istoric și publicist român. Prof. la Școala Centrală din Craiova, la Colegiul Sf. Sava și apoi la Universitatea din București. Propagator al ideilor Școlii Ardelene în Țara Românească. Participant la Revoluția de la 1848. Subliniază, printre primii, necesitatea cunoașterii istoriei naționale („Idee repede de istoria Prințipatului Țării Românești”). A întemeiat, împreună cu Georg Hill, primul cotidian din țară („România”, 1837).

AARON

, Petru Pavel (1709-1764, n. Bistra, jud. Maramureș), cleric și cărturar român; episcop unit al Transilvaniei (1752-1764). A organizat școlile din Blaj. A sprijinit restaurarea și ridicarea unor biserici și mănăstiri, înființarea unei tipografii.

AARON

, Teodor (1803-1859, n. Țichindeal, jud. Sibiu), cleric și cărturar român. Prof. și director al gimnaziului românesc din Beiuș, rector al seminarului român leopoldin din Oradea. Contribuții la dezvoltarea învățământului (lucrări pedagogice și religioase).

AARON

, Vasile (1770-1822, n. sat Glogoveț, jud. Alba), poet român. Prelucrări în versuri și imitații după literatura germană, italiană, latină și greacă („Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase”)
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.


Curs valutar