înierbări, s.f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba.
s. f. (sil. -ier-), g.-d. art. înierbării; pl. înierbări
înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.
vb. (sil. -ier-), ind. prez. 1 sg. înierbéz, 3 sg. și pl. înierbeáză