ABÁTE2,
abát, vb. III.
1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată,
fig. de la o normă fixată etc.).
2. Refl. A se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). ♦ Tranz. A
aduce.
Ce vânt te abate pe la noi? 3. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A veni, a cădea pe neașteptate (cu furie, cu forță). ♦ Intranz. A-i trece ceva prin minte.
Îi abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier (ALECSANDRI).
4. Tranz. A-l descuraja, a-l deprima, a-l mâhni.
Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A culca la pământ; a doborî.
Năprasnica secure... abate toți copacii (ALECSANDRI). ♦ Refl. (Rar) A cădea.
Se abătu cu fața la pământ (SADOVEANU). – Lat.
abbattere, (5) fr.
abattre.