definiția punctul definiție dex

punctul

găsește rime pentru punctul

PUNCT,

puncte, s.n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ♢ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arătaurmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ♢ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale pentru a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nici o dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ♢ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ♢ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l facefuncționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nici un amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ♢ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ♢ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... Punct mort = situație fără ieșire. ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură luată ca bază de clasificare, în special la sporturi. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ♢ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point).
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.


Curs valutar