URCÁ,
urc, vb. I.
1. Refl., intranz. și tranz. A (se)
deplasa dintr-un
loc situat mai
jos către unul situat mai
sus; a (se)
sui. ♦ Intranz. (
Despre drumuri) A fi
înclinat în
pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (
Despre plante) A se
prinde (cu
ajutorul unor
organe speciale) de un
suport, de
ziduri etc., ridicându-se
vertical; a se
cățăra.
2. Refl., intranz. și tranz. A (se)
sui și a (se)
așeza pe ceva mai
ridicat. ♢ Expr. (Refl. și tranz.)
A (
se)
urca pe tron sau
pe (ori
în)
scaunul împărăției = a
începe să
domnească sau a
învesti în
funcția de
suveran.
3. Refl., intranz. și tranz. A (se)
ridica (până la o
înălțime oarecare); a (se)
înălța (în
văzduh). ♢ Expr. (Refl.)
A i se urca cuiva băutura la cap = a se
îmbăta.
A i se urca la cap = a
deveni încrezut,
înfumurat.
4. Refl. și intranz. (
Despre temperatură,
presiune atmosferică;
p. ext. despre termometre sau
barometre) A avea ori a
indica valori mai
mari în
comparație cu
cele obișnuite sau
anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.;
despre mărimi scalare) A
suferi o
variație de
creștere a
valorii pozitive.
5. Refl. (
Despre numere,
prețuri,
sume) A se
ridica la..., a se
mări. ♢ Tranz.
A urca prețurile. 6. Refl. (
Despre voce,
glas sau
ton;
p. ext. despre cântece) A se
ridica de la un
registru mai
profund la
unul mai
înalt. ♢ Tranz.
A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A
merge îndărăt în
timp până la..., a
exista, a data din... –
Probabil lat.
*oricare (=
oriri).