țineá (-n, -nút),
vb. –
1. A avea ceva în
mînă și a nu
lăsa să
scape, a menține, a susține. –
2. A
păzi, a conserva. –
3. A suporta, a rezista. –
4. A
purta. –
5. A
poseda, a
domina. –
6. A ocupa, a fi stăpîn, a stăpîni. –
7. A întreține. –
8. A avea la dispoziție, a
petrece. –
9. A
observa, a respecta. –
10. A îngriji, a
administra, a supraveghea. –
11. A trata, a considera. –
12. A
costa. –
13. A da, a pronunța (un discurs). –
14. A reține; a deține, a
opri. –
15. A
urma, a menține, a
continua în aceeași direcție. –
16. A executa, a îndeplini. –
17. A
depinde, a atîrna. –
18. A
dura, a rămîne. –
19. A
încăpea, a
intra. –
20. A avea afecțiune, simpatie, a
iubi. –
21. A dori, a avea
poftă. –
22. (Refl.) A se
apuca, a se
prinde. –
23. (Refl.) A
sta, a
locui. –
24. (Refl.) A se susține, a-și cîștiga traiul. –
25. (Refl.) A se reține, a se înfrîna, a se
domina. –
26. (Refl.) A se
socoti, a se
crede. –
27. (Refl.) A
stărui, a se încăpățîna, a insista. –
28. (Refl.) A
trăi în concubinaj, a fi concubin cu ... – Var.
ține. Mr.
țîn, țînui, țineare, megl.
țǫn, istr.
țir. Lat.
tĕnēre (Pușcariu 1733; REW 8646), cf. vegl.
tenar, it.
tenere, prov., fr., cat.
tenie, sp.
tener, port.
têr. Uz general (
ALR, I, 106). Pentru
conjug. prez., cf.
pune. Der.
țiitor, s.m. (stăpîn, proprietar,
senior);
atotțiitor, adj. (atotputernic);
țiitoare, s.f. (concubină,
amantă,
loc de pîndă al vînătorilor);
țiitorie, s.f. (înv., concubinaj);
țiitură, s.f. (înv., stăpînire, dominație; un anumit
dans popular;
muzica de acompaniament; Olt., concubinaj);
ținut, s.n. (înv., moșie;
provincie, regiune);
ținutal, adj. (înv., provincial);
ținutaș, adj. (înv., provincial);
ținută, s.f. (comportament, maniere), după fr.
tenue. Comp. neol., formată după fr.;
abținea, vb.;
conținea, vb.;
deținea, vb.;
întreținea, vb.;
menținea, vb.;
obținea, vb.;
reținea, vb.;
susținea, vb.