șop
interj. –
Indică ideea de șușoteală. Creație expresivă, se folosește mai
ales în
forma șopa-șopa, uneori și
șopîc(-șopîc). – Der.
șopăi (var.
șopoi, șopocăi, șopăcăi), vb. (a șușoti);
șopăit (var.
șopocăit), s.n. (șușotit);
șopăială (var.
șopîcăială), s.f. (șușotit);
șopîrcăi, vb. (Mold., a
fraieri, a linguși);
șopîrcăială, s.f. (lingușeală);
șopoti, vb. (a șușoti), probabil contaminat cu sl.
šiputati, slov.
šepetati, rut.
šepotaty, šopotity, bg.
šupotja, deși unele din
aceste forme ar putea proveni din
rom.;
șopot, s.n. (susur,
murmur), mr.
șoput „șiroi”, megl.
șopit, cf. sl.
šapŭtŭ, šopotŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 387; Tiktin; Rosetti, III, 52), bg.
šepot, sb.
šopot;
șipot, s.n. (șovoi,
izvor), var. de la cuvîntul anterior;
șopti, vb. (a șușoti, a
murmura), var. de la
șopoti care se întilnește cu sl.
šop(s)ti „a
sufla în
flaut”, sb.
šaptati „a șușoti”,
rus.
šeptati;
șoaptă, s.f. (
murmur), deverbal;
șopteală, s.f. (șușoteală);
șoptit, s.n. (
murmur);
șoptitor, adj. (murmurător);
șoroboti, vb. (Mold., a șușoti), de la
șopoti, cu
r infix (după Scriban,
legat de
rus.
šorošiti „a gîfîi”);
șoroboteală, s.f. (șușotit).