vráje (-ắji),
s.f. –
Farmec, descîntec, deochi. – Var.
vrajă. Sl.
vraža (Cihac, II, 464), de la
vrŭcati „a bîigui”. – Der.
vrăji, vb. (a
face vrăji,
farmece; a încînta, a seduce, a
fascina; a
căuta orbește, a dibui; Arg., a
duce cu
vorba, a
amăgi; Arg., a vorbi), din sl.
vražiti, cf. megl.
vrăjǫs „a vorbi”;
vrăjitor, s.m. (
persoană care
face vrăji);
vrăjitoare, s.f. (
femeie care
face farmece);
vrăjitoresc, adj. (magic);
vrăjitorie (var.
vrăjitură), s.f. (descîntec,
vrajă);
vrăjie, s.f. (magie), înv.