definiția vin definiție dex

vin (-nuri),

s.n. – Băutură alcoolică obținută din fermentarea mustului. – Mr. vin, megl. vin, istr. vir. Lat. vῑnum (Pușcariu 1886; REW 9356); cf. it., sp. vino, prov., cat. vi, fr. vin, port. vinho. – Der. vinărici, s.m. (podgorean, viticultor; s.n., impozit pe vin); vinăricer, s.m. (cel care strîngea impozitul pe vin); vinărit, s.n. (impozit pe vin); vinărie, s.f. (bodegă); vinariță, s.f. (plantă, Asperula odorata); vinaț, s.n. (vin), probabil din lat. vῑnācĕus (REW 9337); vinicer (var. vinițel), s.n. (septembrie), probabil der. interior (după Tiktin și Candrea, din sl. vinicije „vie”); vinimeriu, s.m. (septembrie), cuvînt rar, pe care Bogrea, Dacor., III, 739, îl deriva din lat. vindĕmĭārius; vinos, adj. (ca vinul); vinars, s.n. (Trans., țuică), comp. ca germ. Branntwein; vinărsar, s.m. (producător de țuică); vinărsărie, s.f. (distilerie sau prăvălie de țuică). – Din rom. provine bg. vinerič (Capidan, Raporturile, 224).

vení (vin, -ít),

vb. – 1. A merge către, a se apropia de. – 2. A sosi. – 3. A se prezenta, a face o vizită. – 4. A se învoi, a cădea la învoială. – 5. A așeza, a potrivi. – 6. A se afla, a fi situat. – 7. A purcede, a proveni. – 8. A se umfla, a crește apa unui rîu. – 9. A se potrivi. – 10. A izvorî, a emana. – 11. A trece, a se transmite. – 12. A interesa, a privi. – 13. A se produce, a se face. – 14. A se deștepta, a se manifesta. – 15. A avea dispoziție, a avea chef. – 16. A se petrece, a se întîmpina. – 17. A surveni, a ataca. – 18. A ieși. – 19. (Popular, cu după) A accepta o tînără în căsătorie. – Mr. vin, vińu, vinit, vinire, megl. vin(iri), istr. viru. Lat. venῑre (Pușcariu 1887; REW 9200), cf. vegl. vener, it. venire, prov., fr., sp. venir, cat. vindre, port. vir. – Der. venire, s.f. (venită; sosită); venit, s.n. (venire; sosire; cîștig, rentă); venitură, s.f. (aluviune; venetic); viitor, adj. (care vine; s.n., timpul care urmează prezentului), var. înv. viitoriu, format pornind de la subj. să viu, să vie, ca puitor ‹ pune; viitorime, s.f. (posteritate); viitorie, s.f. (înv., viitor); viitură, s.f. (venire; umflare, creștere apei). – Din rom. provine rut. wenit „rentă” (Miklosich, Wander., 20). Der. neol. conveni, vb., v. mai sus; contraveni, vb.; contravenți(un)e, s.f.; deveni, vb.; interveni, vb.; intervenți(un)e, s.f.; preveni, vb.; preveniență, s.f. (atenție); prevenit, s.m. (acuzat); prevenitor, adj. (atent); preventiv, adj.; prevențiune, s.f. (închisoare preventivă); proveni, vb.; proveniență, s.f.; supraveni, vb.; reveni, vb.