veácă (véci),
s.f. –
1. Cerc,
inel de
lemn, mai
ales la
roata morii sau la
sită. –
2. Cingătoare. –
3. Bordură,
chenar,
margine. –
4. Formă,
tipar. Sl. (
rus.)
vĕko „
vas din
scoarță” (Candrea). În Olt. și Trans. – Der.
veșcă, s.f. (
cerc,
inel), din sl.
vĕčko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf.
pol.
wiecko, mag.
véska „
ladă”;
văcălie (var.
vășcălie), s.f. (
cerc, cingătoare;
margine;
ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens,
Polyporus betulinus), de la
veacă cu suf. -
lie, și var. contaminată cu
veșcă. Bășcălie, s.f. (
glumă de
prost gust)
ar putea fi același cuvînt. – Din
rom. provine rut.
vakelija, vekelija „
iască”.