văr (véri),
s.m. –
Grad de rudenie
între copiii persoanelor care sînt
frați și
surori. – Mr., megl.
ver, istr.
veru „
adevărat”. Lat.
(consobrinus) vērus (Cipariu,
Gram., 27, 11; Pușcariu 1856; REW 9262), cf. it., v. sp.,
port.
vero, prov., cat.
ver, v. fr.
voir. Pentru evoluția semantică, cf. sp.
primo. Uz general (
ALR, I, 173). Sensul etimologic s-a
păstrat în istr. și
poate și în
vare, conj. (
atunci,
căci), care pare să reprezinte lat.
vere, formă azi înv. și
complet înlocuită de
oare. – Der.
vară, s.f. (corespondentul feminin al lui văr);
verișor, s.m. (văr);
verișoară, s.f. (
vară);
vărui, vb. (a se numi văr), formație glumeață, folosită
rar, de ex. de Alecsandri;
verie, s.f. (calitatea de văr). După REW 9180,
vare provin din lat.
velle, soluție improbabilă.