urs (-și),
s.m. –
1. Mamifer omnivor masiv cu
botul ascuțit și
coada scurtă (Ursus arctos). –
2. (Mold.)
Boț de
mămăligă cu brînză la
mijloc. –
3. Strung,
șurub. –
4. Stîlpul
prispei. –
5. Un anumit
joc în
timpul priveghiurilor. –
6. Persoană ursuză, neprietenoasă. – Mr.
ursu, megl., istr.
urs. Lat.
ŭrsus (Pușcariu 1836; REW 9089), cf. it.
orso (logud.
ursu), prov.
ors, fr.
ours, cat.
os, sp.
oso. – Der.
ursoaică, s.f. (femela
ursului;
coșul sobei; unul din cei
patru stîlpi susținători ai
morii; Arg.,
femeie ușoară);
ursei (var.
ursuleț), s.m. (
pui de
urs);
ursar, s.m. (
țigan care
dresează urși făcîndu-i să
joace);
ursărească, s.f. (
dans popular);
ursărește, adv. (ca ursarii);
ursărime, s.f. (
cartier de
țigani);
ursăriță, s.f. (
nevastă de
ursar);
ursesc, adj. (de
urs, se
zice despre unele varietăți de
fructe);
ursiu, adj. (brun);
ursoi, adj. (brun; s.n., stîlpul
morii); – Din
rom. provine ngr. οὔρσα „
femeie ușoară” (Meyer,
Neugr. St., II, 77). Der. neol. (din fr.)
ursă, s.f. (ursoaică);
ursulină, s.f. (călugăriță
catolică dintr-un anumit
ordin).