umilí (-lésc, -ít),
vb. –
1. (Refl.) A se
căi, a avea o atitudine smerită, a se comporta creștinește. –
2. A se înjosi. – Var. înv.
omili. Sl.
umiliti sę „a se
căi” (Miklosich,
Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 196; Tiktin). În sensul al doilea, care pare modern, trebuie să fi influențat fr.
humilier. Der. propusă de Scriban, din sl.
umaliti „a micșora”, nu pare probabilă. – Der.
umilenie, s.f. (căință,
mustrare de
cuget), înv.;
umilință, s.f. (înv., devoțiune,
pietate; smerenie);
umil, adj. (modest,
smerit), din lat.
humilis (
sec. XIX),
asociat cuvintelor precedente;
umilitor, adj. (înjositor).