ulúc (-curi),
s.n. –
1. Scoc, canal format din
două sau
trei scînduri de
lemn. –
2. Țeavă, tub la o
sursă de
apă. Tc.
uluk, oluk (Șeineanu, II, 372; Lokotsch 2132), cf.
alb.
ulluk (Philippide, II, 379). – Der.
ulucă, s.f. (
blană,
dulap, scîndură
groasă;
gealău, ciubucar);
uluci, vb. (a
face caneluri);
ulucit, s.n. (acțiunea de a uluci);
ulucitor, s.n. (ciubucar);
ulucar, s.m. (varietate de
crap, Cyprinus carpio hungaricus).