tutún (-nuri),
s.n. –
Tabac. – Var. Mold.
tiutiun. Mr.
tutune. Tc.
tütün (Roesler 604; Șeineanu, II, 370; Lokotsch 2121), cf. ngr. τυοτούνι, bg.,
rus.
tiutiun, sb.
tutun. Este cuvînt oriental, cf. cuman.
tutun „
fum” (Kuun 125), aplicat posterior
plantei. – Der.
tutuni, vb. (a fuma);
tutunărit, s.n. (
dare asupra culturilor de
tutun);
tutungiu, s.m. (vînzător de
tutun și de
țigări), din tc.
tütüncü (Ronzevalle 68);
tutungioaică, s.f. (vînzătoare de
tutun; fumătoare);
tutungerie, s.f. (
debit de
tutun);
tutuniu, adj. (de culoarea tutunului).