turc (-ci),
– Otoman. – Mr.
turcu, megl.
turc. Tc.
turk (Șeineanu, II, 369; Lokotsch 2114), cf. ngr. τοῦρϰος, sl.
turύkύ. – Der.
turcoaică, s.f. (
femeie din Turcia);
turcaleț, s.m. (varietate de
zmeu; varietate de
patlagină);
turcesc, adj. (turc);
turcește, adv. (în
limba turcă; ca
turcii);
turci, vb. (a converti la islamism);
turcie, s.f. (înv.,
limba turcă);
turcime, s.f. (mulțime de
turci);
turcism, s.n. (cuvînt turcesc);
turculeț, s.m. (
copil turc;
Banat,
sticlete, Carduelis elegans; anemonă, Anemone nemorosa);
turcoază, s.f., din fr.
turquoise;
turchiaz (var. Olt.
turchez), adj. (
albastru-verzui), unul din puținele
cuvinte fr. care au
uz popular.