troián (-iéne),
s.n. –
1. Dig de protecție săpat într-o perioadă nedeterminată de-a
lungul unei
linii aproximativ
paralele cu
lunca Dunării, atribuit
greșit împăratului Traian. –
2. Cantitate
mare de zăpăadă,
nămete,
noian. –
3. Grămadă,
morman,
teanc. –
4. (Olt.)
Potecă într-o fîneață. –
5. (Olt.)
Urma saniei pe
zăpadă. Sl.
trojanŭ (Cihac, II, 423; Șeineanu,
Semasiol., 179; Tiktin), cf. sb.
trojan. Der.
directă din lat.
Trāĭānus (Tagliavini,
Arch. Rom., XII, 218) nu este posibilă fonetic.
Apare în
doc. din
sec. XV. Amintirea lui Traian nu s-a
păstrat în
obiceiurile populare
rom.; și că
numele său s-
ar fi perpetuat în sl. în legătură cu această construcție defensivă, nu este semnificativ,
căci este
vorba de o
tradiție fără temei și cu siguranță tîrzie. – Der.
tro(i)eni, vb. (a se îngrămdi
zăpada; a fi
drumurile blocate de
zăpadă).