troácă (-ce),
s.f. –
1. Albie,
copaie,
covată. –
2. Ladă în care
curge făina la
moară. –
3. (Trans.) Sabot,
piedică de
roată de
car. –
4. (Olt.)
Tigvă (Lagenaria
vulgaris). – Var. Olt., Trans.
troc, Mold.
treucă. Germ.
Trog, prin intermediul
săs.
trôch, șvabul Trucke (Diez,
Gram., I, 129; Borcea 215; REW 8932; Candrea), cf.
ceh.
troky (Cihac, II, 421; Densusianu,
Rom., XXXIII, 287). – Der.
trocar, s.m. (
nume dat locuitorilor din suburbiile Brașovului,
poreclă dată
ardelenilor de către locuitorii din Muntenia; Arg., polițist), s-a explicat prin
copaia în care se vînd
fructele (Lacea,
Țara Bîrsei, III, 234) sau printr-un anumit
obicei (Candrea),
dar se datorează mai degrabă sensului de „
animal care mănîncă din troacă”. Nu este
clară eventuala legătură a var.
treucă cu
teucă.