tiví (-vésc, -ít),
vb. –
1. A
fugi, a
începe să
alerge. –
2. A
coase marginea, a
face tiv. –
3. (Arg.) A se
împreuna. Probabil de la
tiva „
iute,
repede”, cf.
tava. Evoluția semantică nu este
clară,
dar cf. sp.
corrido „urmat, continuat”. Explicația
pornind de la
tighel (Scriban) este evident insuficientă. – Der.
tiv, s.n. (îndoitură,
margine), deverbal;
tivel, s.n. (Mold., tiv), prin contaminare cu
tighel;
tiveală (var.
tivitură), s.f. (îndoitură;
margine,
chenar, tiv).