țándără (țắndări),
s.f. –
Așchie, bucățică. – Var. Mold.
țandură, Banat țandră și der. Origine incertă. Probabil e
vorba de o formație expresivă, ca
fleandură; în acest
caz,
ar fi un simplu dublet al lui
țundră, țoandră „
bucată”. Se consideră der. din slov.
condra sau mag.
candra, cond(o)ra (Cihac, II, 429; Tiktin);
dar aceste cuvinte ar putea proveni din
rom.,
cum în
mod precis provin din rut.
cyndra (Candrea,
Elemente, 409), și ngr. σιόντρα (Meyer,
Neugr. St., II, 78). Der. din
săs.
Zander ‹ germ.
Zunder „meșă” (Lacea,
Dacor., III, 709; Scriban) este improbabilă. Der.
țăndări, vb. (a
face să
sară țăndări);
țăndărică, s.f. (
așchie; s.m., Pinochio, personaj celebru al lui C. Collodi);
țăndăros, adj. (cu țăndări; iritabil, sensibil).