súmă (-me),
s.f. –
1. Cantitate, mulțime. –
2. Cantitate de
bani. –
3. Rezultatul adunării. – Var. înv.
somă, șumă. Lat.
summa (Pușcariu 1691). Se consideră
drept împrumut tîrziu (Tiktin), prin intermediul
pol.
suma (Candrea);
dar existența
alb.
sumë (Philippide, II, 656), caracterul popular al der.
sumedenie și
prezența lui
somă din textele
sec. XVI
pledează în
favoarea transmiterii
directe din lat. Este
sigură, pe de altă
parte, că acest cuvînt a dispărut din
uzul popular și că
azi circulă ca un cuvînt
cult. Var.
somă nu paote fi it.
somma, dacă se are în
vedere datarea lui;
șumă reprezintă pron. din mag. Der.
sumuliță (var.
sumușoară), s.f. (cantitate
mică);
sumenenie, s.f. (cantitate, mulțime,
grămadă), cu un suf.
rar,
dar cf.
prăpădenie (Șeineanu),
fumedenie (Pușcariu,
Conv. lit., XXXV, 821),
rubedenie (Tiktin; după Petrovici,
Dacor., VI, 338, în
loc de *
sudumenie, din
sudum, sodom, explicație care
apare ca insuficientă);
sumar, s.n., după fr.
sommaire;
sumarisi, vb. (înv., a
aduna);
însuma, vb. (înv., a
culege, a
aduna; a totatiza; a încorpora).