spintecá (-c, -át),
vb. –
1. A
scoate măruntaiele, a eviscera, a
despica. –
2. A
tăia, a
crăpa. –
3. A
străbate. – Mr.
spîntic(are). Lat.
expantĭcāre (Pușcariu 1622; Candrea-Dens., 1394; REW 3032, cf. Lambrior 100; Philippide,
Principii, 99), cf.
pîntece și ven.
spantegar „a
desface”, abruz.
spandeka „a chinui”, calabr.
spantecare „a
deschide”. – Der.
spintecător, adj. (care spintecă);
spintecătură, s.f. (tăietură, crăpătură, despicătură).