șir (-ruri),
s.n. –
1. Linie, rînd, șirag. –
2. Funie,
cunună. –
3. Serie, succesiune. –
4. Înșiruire, pomelnic. –
5. Mulțime, cantitate. –
6. Linie, rînd de
cuvinte. –
7. Legătură. Creație expresivă, care
vrea să reprezinte
ideea de „șiroi”, cf. sp.
chorro, și de
asemeni „
ciur,
șur,
țîr”.
Dubla idee semantică există și în sp.
chorro „cădere de
apă” și „serie de
obiecte identice”. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din lat.
series (Philippide,
Principii, 148), fonetic
greu de
admis din ngr. σειρά „
șir” (Densusianu,
Hlr., 374, 376); din mag.
sor (Tiktin; Gáldi,
Dict., 96); din
series prin intermediul lui
a înșira (
Pascu,
Suf., 265); în legătură cu bg.
šir „lățime”, sb.
širom „îngrămădit” (Candrea); din tc.
syra (Lokotsch 1961). Der.
șină, s.f. (
stivă de
paie de
formă lunguiață;
coloană vertebrală), al
cărui ultim sens se folosește în Munt. și Mold. (
ALR, I, 40; după Diculescu,
Elementele, 477, din gr.
σεïρα);
șirag (var.
șireag), s.n. (
linie, rînd;
șir format de soldații din
linia întîi;
funie,
cunună), cu suf. -
eag (după Cihac, II, 528 și Gáldi,
Dict., 97, din germ.
Schar, prin intermediul mag.
sereg „
linie”, a
cărui der. pare
puțin probabilă);
înșira, vb. (a alinia, a
așeza în
ordine, a
forma; a pune în rînd; a
face șirag; înv., a
compune; înv., a agăța, a
prinde; refl., a se întinde, a se
continua; refl., a se înscrie, a se înrola), pe care Procopovici,
Dacor., V, 390-5,
îl deriva din lat.
inserĕre;
înșirui, vb. (a alinia, a
forma; a pune în
ordine; a
face șirag; refl., a se
continua, a se multiplica);
deșira, vb. (a descompune; a
desface, a
destrăma);
deșirat, adj. (de o înălțime ieșită din
comun);
șirui (var.
șiroi), vb. (a
curge șiroi; a ordona, a alinia), care s-
ar explica prin sl.
struiti, strują „a
topi” (Cihac, II, 388), prin sl.
poroi (Conev 38), printr-un sl. *
sŭrojŭ (Skok,
ZRPh., LIV, 465) sau prin mag.
sirni „a plînge” (Pușcariu,
Dacor., VII, 118; Candrea);
șurui (var.
șir(l)oi, șuroi, șurlui, șir(l)ui), vb. (a
curge șiroi), cf.
țurlui, țîrlîi (după Cihac, II, 529 și Pușcariu,
Dacor., VII, 118, din mag.
surolni);
șiroi (var.
șuroi, șirloi, șirlău), s.n. (șuvoi), care s-a explicat prin
rivuscēllus (Crețu 327) sau prin
șivoi contaminat cu
pîraie (Candrea);
șiringă (var.
șirincă, șurincă), s.f. (fîșie de pînză alungită,
bandă;
bucată de
teren), pentru care, la sensul al doilea, cf.
funie, sfoară (după Byhan 335 din sl. *
seręgŭ; după Tiktin și Candrea, din rut.
šyrynka, care
ar putea tot
așa de
bine proveni din
rom.). Mag.
sereg, sb., cr., slov., rut.
šereg,
pol.
szeręg,
rus.
šerenga „rînd de soldați” se consideră ca reprezentant din v. germ.
scara › germ.
Schar, cf. it.
schiera (Miklosich,
Fremdw., 129; Cihac, II, 628).
Cum această der. pare dificilă fonetic, este mai probabil că provin din
rom.
șirag, în sens militar; este
știut că armata romînă a
avut în vechime
mulți mercenari mai
ales slavi.