serbá (-béz, -át),
A celebra, a comemora, a sărbători. – Var.
sărba. Lat.
servāre (Pușcariu 1582; REW 7872), cf. it.
serbare, prov., cat., v. sp.
servar. – Der.
serbare, s.f. (festivitate,
petrecere);
sărbătoare (mr.
sărbătoare, megl.
sîrbătoare), s.f. (
zi festivă,
petrecere), din participiul
serbat cu suf. -
oare ca
scăldătoare, cîntători etc. (după
Pascu, I, 151 și Densusianu,
GS, II, 310, din lat.
*servatoria);
sărbători, vb. (a celebra);
sărbătoresc, adj. (festiv).