rămîneá (rămấn, rămás),
vb. –
1. A
sta pe
loc. –
2. A prisosi. –
3. A subzista, a se menține. –
4. A rezulta. –
5. (Cu prep.
cu) A ține, a
păstra. –
6. (Înv.) A
condamna, a osîndi, a
pedepsi. –
7. A
învinge, a cîștiga. –
8. A cîștiga un
joc sau o prinsoare. –
9. (Cu prep.
de) A
pierde pe cineva, a
ajunge orfan sau
văduv. – Var.
rămîne. Mr.
(a)r(ă)mîn(eare), armas, megl.
rămǫn, rămas, istr.
rămăr(esc)u, rămas. Lat.
rĕmanēre (Pușcariu 1430; REW 7194), cf. it.
rimanere, prov.
remanre, v. fr.
remaindre, v. sp.
remaner. În
conjug., pers. II a prez.
rămîi, a influențat pers. III subj.
să rămînă ›
să rămîie. Perf. simplu
rămaș (mr., megl., istr.
rămaș) a
fost înlocuit de
rămăsei. Der.
rămas, s.n. (ereditate, moștenire; rest; prinsoare; înv., sentință, hotărîre);
rămăși, vb. refl. (a paria);
rămășag, s.n. (prinsoare), cu suf. -
șag;
rămășiță, s.f. (rest, reziduu; relief; deșeuri,
gunoi, resturi,
cenuși; înv., moștenire), pe care Pușcariu 1429
îl derivă din lat.
*rĕmansicia. Din
rom. provine mag.
ramasz (Edelspacher 21).