rușiná (rușinéz, rușinát),
vb. –
1. A se
sfii, a se
simți încurcat. –
2. A se
umple de rușine, a-i fi rușine. –
3. A
umili, a înjosi. – Mr.
arușnedz. De la
roși „a
face pe cineva să
devină roșu” cu suf. expresiv -
ina, ca
clăti ›
clătina, tîmpi ›
(în)tîmpina,
hîțîi ›
hîțîna,
împopoța ›
împopoțona etc. Această explicație a
fost dată de Spitzer,
BL, XIV, 49, și pare
cea mai
bună. Celelalte
ipoteze se bazează de
obicei pe
rușine, care
trimit la un lat.
*rosῑnus „trandafiriu” (Pușcariu 1488; REW 7382); la lat. *
russiōnem (
Pascu, I, 43;
Pascu,
Beiträge, 12), sau *
rosiōnem (Candrea); sau la *
rușiciune, de la
roși (Tiktin). Der.
rușine (mr.
ar(u)șine, megl.
rușoni, istr.
rușire), s.f. (sfială, timiditate;
jenă;
ocară,
batjocură; dezonoare, umilință);
rușinat, adj. (jenat;
umilit);
nerușinat, adj. (
fără rușine);
nerușinare, s.f. (impudoare, necuviință);
rușinător, adj. (rușinos);
rușinos, adj. (sfios);
nerușinos, adj. (înv., obraznic).