púi (púi),
s.m. –
1. Progenitură de
pasăre, mai
ales de
găină. –
2. Cățeluș. –
3. Nevîrstnic, tînăr. –
4. Vlăstar, mlădiță. –
5. (Trans.) Sămînță,
bob. –
6. Fiu,
odraslă de ... –
7. Perniță. –
8. Model de cusătură pe ii și pe
cămăși. –
9. (
Banat, Trans.) Lădiță, cutiuță. –
10. Petic
între picioare, bazon,
tur de indispensabili. –
11. Bulină, picățea. –
12. Acțiune dintr-o nouă emisiune avînd un
curs mai
scăzut. – Mr.
pu(i)l’u, megl.
pul’u, istr.
pul’. Lat.
pŭllus, probabil prin intermediul
formei vulgare
*pŭlleus (Pușcariu 1395; Candrea-Dens., 1454; REW 6826), cf. mil.
pui, püi,
alb.
puljë, bearn.
pul’. Se
poate pleca și
direct din
pŭllus (› it., sp.,
port.
pollo, prov.
pool, fr.
poule); ›
rom.
*pul, cu pierderea finalei la pl., ca în
copil, pl.
copii; în acest
caz, sing.
pui, ar fi o
formă reconstituită după pl. Der.
pui, interj. (servește pentru a
chema găinile);
pu(i)eț, s.m. (mlădiță, pomișor);
pu(i)ezi, vb. refl. (a se înmulți, a prolifera), probabil de la
a puia, plecîndu-se de la
prezentul puiez (după Scriban, vb. provine din
poedie „mulțime”, soluție îndoielnică);
puia (var.
împuia), vb. (a
făta, a
naște, a
face; a
face ouă, mai
ales despre insecte; refl., a se înmulți, a prolifera; a mîzgăli; a
ameți, a
asurzi);
pui, vb. (a copili
porumbul; refl., a se
împreuna, despre cîini și
lupi; a prolifera);
puiac, s.m. (cățelandru;
arpagic);
puiag, s.n. (Trans.,
podul grajdului);
puia-gaia, s.f. (
joc de
copii care prezintă
lupta cloștii cu
uliul);
puiandru, s.m. (pui
mare, cățelandru; mlădiță);
puiat, s.n. (reproducție, perioadă de împerechere la
animale);
puică, s.f. (pui de
sex feminin,
găină tînără,
găină pînă la un
an; boabă de
porumb rămasă neînflorită după ce s-au
făcut floricele; copileț, bobocel, tînără cu aspect
plăcut; iubită,
termen de adresare către
femeia iubită;
prietenă, fetiță, bobocel), cu suf. dim. -
că, cf. mr., megl.
pul’ca;
puicuță (var.
puiculiță, puiculeană, puichiță), s.f. (puică, iubită);
puiete, s.m. (răsad,
plantă tînără), cf.
pueț;
puios, adj. (prolific);
puișor, s.m. (pui; puică; pernuță; Mold., mușchiuleț de
porc; Trans., Mold., cusătură decorativă pe ii,
cămăși etc.);
puit, s.n. (împerechere);
puiță, s.f. (Mold.,
haită de cîini care urmăresc o
cățea in
călduri);
puița, vb. refl. (a se înmulți, a se reproduce). Din
rom. provin bg.
puika, sb.
pujka, rut.
puljka, alb.
puljkë, toate cu sensul de
curcă (Meyer 356; Candrea,
Elemente, 405; Candrea-Dens., 1454; Capidan,
Raporturile, 217), mag.
puj, pulyka, puykuca,
săs.
pujka. – Cf.
pulă.