poruncí (poruncésc, poruncít),
vb. – A ordona, a
cere, a da
ordin. – Var. înv.
poronci, porinci. Sl.
porąčiti, porąčą (Miklosich,
Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 278; Byhan 329), cf.
rus.
poručiti, mag.
parancsolni. – Der.
poruncă, s.f. (
ordin, însărcinare), postverbal, sau din sl.
porąči, cf. sb.
poruka „
ordin”,
rus.
poruka „garanție”;
porunceală, s.f. (acțiunea de a porunci; Munt.,
joc de
copii care constă în a da
ordine celorlalți
tovarăși de
joacă);
poruncitor, adj. (imperativ; s.m.,
persoană care comadă,
șef).