pománă (poméni),
s.f. –
1. (Înv.)
Memorie, amintire, comemorare. –
2. Mîncare oferită în
memoria unui
mort, după înmormîntare și după slujba de pomenire. –
3. Pîine împletită sau
colac care se dă la înmormîntări. –
4. Colivă de înmormîntare care servește ca suport pentru
pomul de înmormîntare. –
5. Obiect dăruit pentru iertarea
păcatelor unui
mort. –
6. Milostenie,
binefacere. –
7. Chilipir,
pleașcă. – Înv.
pomeană. Mr.
pumean, megl.
pumeană. Sl.
pomĕnŭ „
memorie” (Miklosich,
Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; cf. Schneeweiss,
REB, I, 166), cf. bg., sb.
pomen „
memorie”. Bg., sb., cr., rut.
pomana „milostenie,
binefacere” provine din
rom. (Miklosich,
Wander., 118; Berneker II, 49; Capidan,
Raporturile, 193). Der.
pomină (var. înv.
pomenă), s.f. (
memorie,
faimă,
zgomot), probabil din bg.
pomjen (Scriban; după Tiktin și Cihac, deverbal de la
pomeni);
pomelnic, s.n. (listă cu
numele morților;
numele morților pomenite de
preot în
timpul slujbei de pomenire;
litanie, înșiruire, poliloghie), din sl.
pomĕnĭnikŭ, bg.
pomenik cu
l expresiv;
pomeni, vb. (a aminti, a comemora; a menționa, a pronunța; a cita; a-și aminti; a-și
deprinde auzul; a
apuca o
epocă trecută, a ține
minte, a avea în
minte; refl., a se
păstra, a se
ști, a avea
memorie; refl., a avea cunoștință, a fi de la
sine înțeles, a
ști de cînd
lumea; refl., a se
lovi de, a da de, a surveni; refl., Trans. și Olt., a se trezi), din sl.
pominati, pomĭnĕti (Miklosich,
Lexicon, 621; Conev 111);
pomeneală, s.f. (amintire; menționare;
urmă, trăsătură);
pomeneată (var.
pom(i)neată, pom(i)nete), s.f. (
bucată de pînză cu o lumînare și o monedă, care se dă de
pomană la înmormîntări;
colac de
pomană), probabil din sl.
pamętĭ „amintire” (Tiktin);
pomenitor, s.f. (
persoană care pomenește),
sec. XVI, înv.;
ne(mai)pomenit, adj. (
fără asemănare, nemaiauzit);
pominoc, s.n. (înv.,
dar,
danie), din sl.
pominikŭ „înmormîntare”;
pomanagiu, s.m. (chilipirgiu, pleșcar);
pomanagioaică, s.f. (chilipirgioaică);
pomănui, vb. (a da de
pomană);
pomonoci, vb. (înv., a dedica).