plăsá (-séz, -át),
vb. – A aplauda. Lat.
plausus, probabil prin intermediul unei
forme verbale *
plausāre (Drăganu,
Trnasilvania, XLIII, 157; Pușcariu,
Dacor., I, 411; REW 6587; Rosetti, I, 67). Der. din sb.
plesati „a dansa” ‹ sl.
plęsati (Tiktin; Candrea) nu e probabilă; în acest
caz, Coresi nu
putea scrie:
să plăsem cu mîinile. Sec. XVII, înv.