pálmă (pálme),
s.f. –
1. Partea interioară a mîinii de la încheietura cu antebrațul pînă la vîrful
degetelor. –
2. Lovitură dată cu palma. –
3. Măsură înv. de lungime, valorînd 0,2458 în Munt. și 0,27875 în Mold. sau 1/8 dintr-un stînjen. – Mr., megl.
palmă, istr.
pǫme. Lat.
palma (Pușcariu 1249; Candrea-Dens., 1312; REW 6171), cf.
alb.
pëlamë, it., cat., sp.,
port.
palama, prov.
pauma, fr.
paume. Este dubletul lui
palmă, s.f. (
ram de palmier), din fr.
palme, înv. și în
forma palm. – Der.
palmac, s.n. (Mold., 1/8 dintr-o palmă), probabil din ngr. παλμάϰι, it.
palmo (Hesseling 37) sau din tc.
parmak „
deget” (Tiktin), cf. cuman.
barmac „
deget” (cf. Pușcariu,
Dim., 118), încrucișat cu
palmă;
pălmaș, s.m. (muncitor care
dispune doar de
brațele sale, ziler);
pălmui, vb. (a da
palme);
pălmuială, s.f. (lovitură cu palma). – Der. neol. (din fr.)
palmat, adj.;
palmier, s.m.;
palmiped, s.m. – Din
rom. provine țig.
palma (Wlislocki 107).