păcát (păcáte),
s.n. –
1. Abatere de la norma religioasă sau de la
morală. –
2. Nenorocire care
pedepsește păcatul. –
3. Slăbiciune,
patimă,
defect. – Mr., megl.
picat, istr.
pecǫt. Lat.
peccatum (Pușcariu 1234; Candrea-Dens., 1296; REW 6323), cf. it.
peccato, prov., cat.
pecat, fr.
péché, sp.,
port.
pecado. – Der.
păcătos, adj. (cu
păcate; nenorocit;
rău, inutil,
bun de
nimic);
păcătoși, vb. refl. (a
decădea, a se ticăloși);
păcătoșie, s.f. (
viciu, ticăloșie);
păcătui, vb. (a
face păcate, a
greși).