oáste(óști),
s.f. –
1. Armată. –
2. (Înv.) Război. – Mr.
oaste, megl.
ǫsti, istr.
oste. Lat.
hostem (Diez, I, 297; Pușcariu 1216; Candrea-Dens., 1278; REW 4201), cf. it.
oste, prov., v. fr.
ost, sp.
hueste,
port.
hoste. – Der.
ostaș, s.m. (soldat, combatant);
ostășesc, adj. (militar);
ostășește, adv. (militărește);
ostăși, vb. (a servi în armată);
ostășie, s.f. (serviciul militar);
ostășime, s.f. (mulțime de ostași);
oști, vb. (a servi în armată; a
lupta);
oștire, s.f. (
oaste; înv., expediție
militară);
oștean, s.m. (soldat);
oștenesc, adj. (militar);
oștenește, adv. (militărește);
oștenie, s.f. (militărie);
oștime, s.f. (
oaste);
oștitor, s.m. (înv., soldat);
oștitură, s.f. (înv.,
ordin de
bătălie).