múced (múcedă),
adj. – Mucegăit. – Var. (înv.)
mucid. Lat.
mūcĭdus (Pușcariu 1113; Candrea-Dens., 1158; REW 5711), cf.v. it.
muzzo, prov.
muide, fr.
moite. – Der.
mucezi, vb. (a
face mucegai);
mucezeală, s.f. (mucegai);
mucegai (var.
mucigai), s.n. (un
fel de
ciupercă, Mucar mucedo; boșorog), din
mucezi ca
putregai din
putrezi, cf.
ucigaș din
ucide (Tiktin; după Pușcariu 1115 și Pușcariu,
Dacor., VII, 478; der. ca it.
moccicaglia; după
Pascu,
Suf., 200, din
muced cu suf. -
aie);
mucegăios, adj. (
plin de mucegai);
mucegăi, vb. (a
prinde mucegai).