mîrlí (-lésc, mârlít),
vb. refl. – A se
împreuna, a se împerechea (numai despre
oi și
capre). – Mr.
mîrlire, megl.
mărles, mărliri. Bg.
mărlja (Conev 57; Candrea; Capidan,
Dacor., V, 473), cf. slov.
mrlit (Bogrea,
Dacor., IV, 832).
Ideea de la un lat. *
mellῑre, în
loc de *
agnellῑre (Lambrior 107; Philippide,
Principii, 147) este imposibilă, ca și
cea de la un sl.
mrŭkati (Miklosich,
Slaw. Elem., 30). – Der.
mîrlaci, s.m. (
berbec de sămînță), din bg.
mărlač (Conev 57);
mîrlan, s.m. (
dobitoc,
grosolan, necioplit) pe care Giuglea,
LL, I, 166,
îl pune în legătură în
mod echivoc cu lat.
mās și sp.
maroń, cf. bg.
mîrlenie „copulație” (după Scriban, de la
mîr, cu sensul de „
persoană care
bodogănește”);
mîrlit, s.n. (copulație a
oii sau a
caprei);
mîrliță, s.f. (
oaie aptă de împerechere).