mantá (mantále),
s.f. – Mantie, mai
ales pentru militari. Fr.
manteau, printr-un intermediar
puțin sigur,
poate oriental, cf. ngr. μαντί (
direct, precum
carreau ›
cara, după Tiktin, e îndoielnic, deoarece
cunoaștem și mai
puțin drumul parcurs de
car(e)a; din
pol.
manta „mantilă” după Cihac, II, 168 e dificil semantic și fonetic; rut.
mantá,
adus de Scriban,
ar putea proveni din
rom.). E dubletul lui
mantă, s.f. (mantou), din fr.
mante, al lui
mantel, s.n. (mantie de
damă), din it.
mantello, înv.; al lui
mantou, s.n. (
palton de
damă),
direct din fr.
manteau; al lui
mantilă, s.f. (înv., mantou;
șal), din sp., prin intermediul fr.
mantille; și al lui
mantie, s.f. (mantou), din sl.
manŭtija, sb.,
rus.
mantija (Cihac, II, 186: Vasmer,
Gr., 95; Conev 108). Toate
aceste cuvinte duc la lat. med.
mantum, ngr. μαντίον, cf. REW 5326.
Mantană, s.f. (
fustă, jupon), cuvînt folosit de Ollănescu-Ascanio și ignorat de toate dicționarele, pare să aparțină aceleiași
familii.