jind (-duri),
s.n. – Dorință adîncă,
poftă. Sl.
*žęždĭ, žęžda „
sete” cu disimilarea ž...ž. Se consideră în
general că este
vorba de un postverbal de la
jindui, vb. (a dori, a-i fi
dor, a pofti, a avea
chef), care
ar reprezenta un sl. *
žędovati, der. de la
žędati „a dori” (Cihac, II, 159; Conev 88; Byhan 341;
DAR), care de
asemenea pare posibil. – Der.
jinduitor, adj. (rîvnitor, însetat);
jinduială, s.f. (
chef, privațiune; dorință neîmplinită).