întîlní (întîlnésc, întîlnít),
vb. –
1. A da de cineva sau de ceva. –
2. A
afla, a
găsi, a da
peste. –
3. (Refl.) A se
vedea cu cineva, a
coincide undeva cu cineva. –
4. (Refl., Maram.) A i se întîmpla ceva cuiva. – Var. (înv.)
întălni, (Bucov.)
tîlni. Mag.
találni „a întîlni” (Cihac, II, 509; Tiktin; Gáldi,
Dict., 97), cu pref.
în-. Der. nu pare normală: rezultatul, *
întătălni, pare a se fi disimulat prin dispariția lui
lă: cf., din același etimon,
tătălui (var.
întătălui, tătăli), vb. refl. (a se întîlni, a se
aduna), cuvînt
rar, în Trans. Totuși, Drăganu,
Dacor., VI, 159 și
DAR resping această der. și
îl explică pe
întîlni prin intermediul mag.
talán „
poate”,
ipoteză inadmisibilă.
Apare din
sec. XVI. – Der.
întîlnit, adj. (
găsit,
aflat; care a
suferit o
boală brusc; în medicina populară se
spune despre
apa aflată la confluența a
două surse);
întîlnitor, adj. (care întîlnește);
întîlnire (var.
tîlnire), s.f. (acțiunea de a întîlni; contact, întrevedere;
meci);
întîlniș, s.n. (întîlnire);
întîlnitură, s.f. (confluență; paralizie, atribuită în medicina populară întîlnirii cu
duhurile rele);
îltîlneală, s.f. (paralizie).