fi (sunt, fost), vb. –
1. A ființa. –
2. A sta. –
3. A se găsi, a se afla. –
4. A exista. –
5. A trăi. –
6. (Despre starea vremii) A se face (frumos, frig etc.). –
7. A dura, a se menține. –
8. A fi de față. –
9. A avea loc, a se ține. –
10. (Cu prep.
cu) A fi adept. –
11. (Cu prep.
de) A merita, a fi demn de. –
12. (Cu prep.
a) A avea chef de. –
13. (Cu conj.
să) A trebui, a fi nevoie.
14. (Cu inf.) A trebui. Mr.
escu, fută, h’ireș megl.
săm, fost, ire, istr.
escu, fost, fi. Lat.
sum fui, al cărui inf.
esse a fost înlocuit de
fiēri (Pușcariu 597;
Candrea-Dens.,
581; REW 3288; DAR). Cf.
ființă, firetic. A păstrat forma înv. a optativului, în formulele de imprecație
fire-ai, fire-ar. Comp. cu conjunctivul
fie (cf. it.
qualsisia, quando che sia);
fiecare,
pron.;
fiece,
adj.;
fiecine, pron.;
fiecînd,
adv.;
fiecum, adv.;
fieunde,
adv. (rar).
Fiindcă,
conj. este un comp. de la
că cu gerunziul
fiind. Der.
fire, s.f. (mod de a fi,
caracter;
natură;
capacitate,
creație;
înv., menstruație), al cărui sens de „natură” nu a fost bine explicat (cf. gr. φύσις „natură”, de la φύω „a crește”);
fireș (var. înv.
hireș),
adj. (natural;
originar,
natural;
real, autentic), cuvînt înv.;
firesc,
adj. (natural);
fireșie, s.f. (înv., natură);
firește,
adv. (în chip natural);
nefiresc,
adj. *care nu este firesc; artificial);
fiitor,
adj. (existent, viitor), creație artificială,
înv.
Ființă, s.f. (făptură;
esență,
natural;
prezență; existență), este un der. de la gerunziul
fiind, cu suf. -
ință, cf.
ușurință, cuviință, cerință,
etc. (Pușcariu 610 și DAR, de la un lat. *
fientia, echivalent popular de la
essentia, ipoteză plauzibilă, dar nu și necesară). –
Der.
ființa, vb. (a exista, a se afla);
ființesc,
adj. (înv., real);
neființă, s.f. (inexistență);
desființa, vb. (a suprima, a reduce la nimic, a anula);
înființa, vb. (a crea, a stabili, a funda;
refl., a apărea, a se produce;
refl., a se prezenta);
înființător, adj. (fondator).
