hrentuí (-uésc, hrentuít),
vb. – (Mold.) A
strica, a uza, a hodorogi. – Var.
hrintui, hrențui. Origine incertă. Din mag.
harántolni „a
strica” (Cihac, II, 507), sau dintr-un etimon sl.
comun ambelor
limbi (Scriban). Ultima var.
indică o contaminare cu
sdrențui. – Der.
hrentuitură, s.f. (
stricare, uzare).