găván (găváne),
s.n. –
1. Scobitură, adîncitură. –
2. Strachină,
blid. –
3. Lingură,
polonic. –
4. Farfuriuță. –
5. Mînerul
furcii de
tors. –
6. Prăpastie hău. – Mr.
găvane, megl.
găvan. Origine obscură. Este
pus în legătură cu bg., sb.
vagan „
strachină” (Cihac, II, 118;
DAR), bg.
gavanka (Conev 64), și prin intermediul acestuia cu ngr. γαβένα „
vas”; însă explicația nu pare suficientă întrucît nu lămurește legătura cu
găun, văgăună și eventual cu
gaură; cf. și
gîf, s.m. (Trans.,
blid),
găfană, s.f. (Trans. de
Vest,
partea scobită a
lingurii). Este posibil să existe o intenție expresivă în
aceste cuvinte (după Diculescu,
Elementele, 467,
gîf este gr. ϰῦφος). Der.
găvănat, adj. (
gol);
găvăni, vb. (a
săpa. a adînci);
găvănătură, s.f. (cavitate; scobitură);
găvănos, adj. (
gol, scobit).