gîmbá (-b, -át),
vb. – A surprinde, a
lua prin surprindere. – Var.
agîmba, ingîmba. Pare a fi rezultatul unei interpretări expresive a lui
găbui, care are același sens, prin intermediul unui infix nazal, sau al unei încrucișări cu
rădăcina expresivă
gîng-, cf.
sgîmboi. Der. din lat.
*camba „
picior” (Philippide, II, 714; REW 1539,
DAR) este incertă. – Der.
gîmboși, vb. (înv., a înșela; a
zăpăci, a
năuci), este de
asemenea un der. expresiv, cu suf. -
osi, ca
ghibosi de la
ghibui (
Graur,
BL, IV, 106);
gîmboase, s.f. pl. (înșelăciuni,
tertipuri), cuvînt pe care
DAR îl glosează
greșit prin „resturi, reziduuri”, punîndu-l în legătură cu sl.
gąba „
ciupercă”.