gămán (gămáni),
s.m. – Mîncăcios, mîncău. Origine incertă. Pare un der. de la *
gău „
gol, cavitate”, cu suf. expresiv -
man, ca în
grecoman, gogoman, etc. Celelalte explicații sînt insuficiente: din gr. γεμένος „care a mîncat” (Cihac, II, 661); în legătură cu fr.
gourmand (Tiktin); din sb.
gamon (Skok 74). Scriban este
singurul care a identificat la finală suf.
-man. – Cf.
gaură. – Der.
gămănie, s.f. (lăcămie).