frúnză (frúnze),
s.f. –
1. Foaie (
verde). –
2. (Înv.)
Foaie de hîrtie. – Mr.
frăndză, frîndză, megl.
frunză, istr.
frunzę. Lat.
frōndia (Pușcariu 659; Candrea-Dens., 662; REW 3530;
DAR; Lausberg,
Mundarten Südlukaniens, 25), cf. it.
fronza (Battisti, III, 1723), calabr.
frunda, sard.
frundza, salm.
froncia, gal.
fronza,
port.
fronça și ngr. φρουνζάτον „pergolă”. Der.
frunzar, s.n. (desiș, umbrar);
frunzar, s.m. (
luna mai; varietate de
ciuperci comestibilă);
frunzărel, s.m. (
buchet);
frunzări, vb. (despre
animale, a
paște rupînd vîrful
crengilor; a ronțăi, a crănțăni; a răsfoi);
frunzătură (var.
frunzărie, frunzărime), s.f. (frunziș);
frunziș (var.
frunzet), s.n. (mulțime de
frunze);
frunzos var. (
frunzăros), adj. (cu
frunze multe și
dese);
frunzișoară, s.f. (dim. de la
frunză; aril de nucșoară);
înfrunzi, vb. (a da
frunze, a înverzi), pe care Densusianu,
Hlr., 147, Pușcariu 854 și Candrea-Dens., 663 consideră a fi reprezentant al unui lat. *
infrōndῑre);
înfrunzit, s.n. (anotimpul în care înfrunzesc
copacii,
primăvara);
desfrunzi, vb. (a
pierde frunza; a desfrunzi).